Ultimul asasinat politic din România a fost pe 25 decembrie 1989
În aceste zile se împinesc 90 de ani de la asasinarea fostului premier liberal…
Republica Moldova a demarat proiectul ”Cuza”. România și Moldova se vor uni din nou sub același drapel
De câteva zile, avem o certitudine. La un moment dat românii de pe ambele…
21 decembrie 1989 – 21 decembrie 2023. De la revoluția sovietică la destinul european al României, între colapsul a două imperii comuniste
Dacă, în Bulgaria, comunistul reformat Mladenov a reușit să ia puterea fără vărsare de…
România celor două… Românii. În ajun de an electoral și al unei Revoluții de masă!
La 34 de ani de la revoluție, care se împlinesc fix în aceste zile,…
Şoşoacă, super-sexy… în felicitări. Doar în felicitări, că în realitate…
Nu sunt fan PSD sau PNL, dar din motive pe care nu le despic…
Istoria degradării unui județ în 3 decenii. De ce Vâlcea se află încă la coada clasamentului veniturilor
Vâlcea, ca orice județ industrializat târziu, după anii 70, a avut și un retard…
Doru Moțoc poate înnobila numele Teatrului Municipal din Râmnicu Vâlcea
Către Primăria și Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, Comunicat de Presă Clubul de…
Câteva reflecții pe tema semafoarelor din Râmnicu Vâlcea
Foarte bine că se atrag fonduri europene. De fapt asta este și optica mea…
Cât de greu este să fii jurnalist de ”Bruxelles” în Vâlcea sau în orice alt județ conservator.
România eate destul de eterogenă din punct de vedere al societății care corespunde așezării…