La 34 de ani de la revoluție, care se împlinesc fix în aceste zile, România este în insolvență politică. Partidele politice trebuie să-și declare falimentul în a educa și a menține o societate aflată, cel puțin în majoritatea ei, pe linia de plutire. Sistemul politic din România este în colaps, iar managementul este asigurat defectuos de cei mai slabi politicieni pe care formațiunile de sistem îi puteau oferi.
Tocmai de aceea România a ajuns azi, în prag de 2024, împărţită în două felii total diferite, ireconciliabile și care vor competiționa anul viitor, iar de succesul uneia dintre ele va depinde viitorul întregului.
Despre ce este vorba? Despre o facțiune autorezistentă a României, care s-a distanțat de clasa politică, care a învățat să înoate, să nu aibă așteptări și să meargă pe drumul propriu. Este România structurată, cea care face parte din sistemul universal al matricei democratice, o societate funcțională. O Românie nici prea bună, nici prea proastă, nici prea educată, nici mediocră. Este România românilor care au un job, un salariu, o proiecție de viață, care nu sunt iubitori de politic, care sunt dezamăgiți de tot ce înseamnă guverne, care evită intersecțiile politice și care și-au construit propriile sisteme de principii. O România de anduranță. Ar putea să fie o Românie de 5-6 milioane de membri. Este acea categorie care și-a făcut treaba în viață și și-o face fără a avea așteptări de la politic, stat, instituții… Din ea se formează clasa mijlocie, ce este un compact care are trăsături multe în comun. Chiar dacă ideologic ar fi de stânga sau de dreapta, a votat periodic cu partidele sistemului, cu așa-numitele partide main stream. Este acea felie de țară care nu a avut nevoie de ajutor, de îndrumător, care s-a bazat pe forțele proprii, care a avut câteva repere în familie, între cunoscuți. Care muncește de la lopată până la bisturiu. Care umple șantierele, birourile, autobuzele de navetă.
Dar avem, în schimb, și România abandonată. O Românie umilită. O Românie care avea nevoie de ajutor, de educația statului. De un sprijin. România aceea care nu știe să înoate și care avea nevoie și de colac de salvare, dar și de lecții de înot. Este România care a privit mereu cu speranțe la alternanţele de guvernare, crezând că de acolo va veni o soluție. O Românie care a votat mereu o schimbare, cu toți politicienii, pe rând. România umilită și păcălită cu ulei, cu făină, cu găleți, cu mii de promisiuni despre bine, despre sănătate, cu inflație… Cu discursuri pe scenă, care a mers la mitinguri sperând că… Este România căreia îi mor soțiile sau mamele în spitale, abandonate. Care vede cum cresc averile funcționarilor corupți. România care stă la cozi să plece la sparanghel. România elevilor care au nevoie de dascăli buni ca să învețe să scrie, dar care au parte de suplinitori și de profesori slabi. România care ar fi avut nevoie de antemergător. Din păcate, îi judecăm aspru pe acești români. Îi definim inculți, proști, analfabeți. Ei nu ar fi vrut să ajungă aici, să fie umiliți și de noi. Ei aveau nevoie ca statul român să găsească resurse să-i ajute, să-i învețe. Pentru a putea căpăta încredere în autorități. Este cea mai pestriță Românie. Este o Românie care avea nevoie de o școală de meserii ca să învețe ceva, nu doar de licee în care pici bacul și cu care nu ai ce face decât să mergi să rânești la vite în Spania.
România asta amărâtă care trăiește în diaspora și care va vota cu AUR nu ar fi vrut să fie așa. Dar nu știe altă variantă. Statul incompetent a abandonat-o, noi, ”superiorii, burghezii” am luat-o la mișto, restul lumii i-a întors spatele. Este cea mai mare felie de Românie. O Românie care ajunge chiar la 10 milioane de suflete. A fost tăcută multă vreme, dar fierbe. Pune steaguri galbene pe case. Pregătește în underground o revoluție. Au prefațat-o la recentele alegeri din 2020, când au obținut un scor care ne-a uluit (fără publicitate, fără marketing politic, fără primari). Este o revoluție de masă, cu ștampila. Nu împotriva primei Românii, cea structurale, ci împotriva statului. E un tăvălug. Nu merge să le spui că e un pericol ce fac, pentru că nu au o coerenţă a ceea ce va urma. Nu îi interesează. Vor să radă tot și ce va fi va fi. Potopul…
În liniștea zilei se aud cum își ascut furcile, topoarele. Vor face o revoluție a prăpădului. Precum Khmerii, vietkongul, contras, bolșevicii din 1917, pălmașii din Evul mediu, mulțimea din Franța anului 1789. Vor lua cu asalt acest stat incompetent, cauționat, din păcate, și de noi, burghezii din prima categorie. Suntem în pragul unei revoluții de mileniul III. A maselor umilite, abandonate, neajutorate, batjocorite de sistem.
E un murmur destul de zgomotos, dar pe care actuala clasă politică clientelară, cronicizată, încremenită în metastază nu-l aude. Revoluția asta a maselor, dacă va reuși și dacă va fi unită, va decapita două lucruri: actuala clasă politică, în principal și secundar, chiar pe proprii lideri. Da, chiar pe ei, pentru că în fruntea maselor s-au cocoțat personaje oportuniste, ipocrite, care cred că pot să-i manipuleze. Nu, masele nu urmează charisma vreunui Simion, a vreunui Terhes, Piperea, masele vor să dinamiteze acest sistem care i-a adus aici. Vor crea un haos care își va devora liderii.
Soluții? Sunt, dar utopice: clasa politică să se reseteze peste noapte. Să-și demită toate figurile centrale, din prima linie și să pună altele noi, credibile, oneste, simple. Fără a fi suspecte de autosuficiență. Nu cred că se va întâmpla asta. ”Romanovii” care conduc azi PSD, PNL, USR nu realizează pericolul suburbiilor. Iar dacă revoluția AUR-ului va câștiga, Palatul de Iarnă va cădea și vor fi desființați într-o noapte.
Așa stau lucrurile în ajun de an electoral. Cu două Românii și o revoluție care se pregătește în catacombe.
Liviu POPESCU
Liviu Popescu are 15 ani vechime în presa scrisă și TV. Editorialist, analist politic, fost corespondent AGERPRES, colaborator TV și la diverse publicații locale şi naționale, autor de reportaje și materiale economice.
