În aceste zile se împinesc 90 de ani de la asasinarea fostului premier liberal I Gh. Duca, un asasinat politic dintr-o serie lungă de astfel de evenimente care au umbrit istoria României moderne, cel mai recent, fiind în 1989, pe 25 decembrie. Asasinarea familie Ceușescu, un act barbar, total injuridic care a dovedit încă o dată în plus că dincolo de ”blajinitatea” acestui popor, trăiește imanent o zonă de frustrare, de adânci refulări care are nevoie doar de o scânteie pentru a se defula. Spun asta, pentru că asasinarea fostului dictator, în 1989, a fost aplaudată la scenă deschisă de un întreg popor la acea dată chiar dacă în aceste zile, ne mândrim mai puțin cu acest aspect.
Nu e de contestat faptul că regimul lui Nicolae Ceaușescu a fost unul abject, o dictatură național-etatistă, un faliment social și mental pentru o națiune dar modul în care națiunea s-a răzbunat are ceva tribal și primitiv, dublat evident de o acțiune perfidă, mârșavă a celor care au luat puterea în 22 decembrie 1989. Nicolae Ceuașescu trebuia asasinat cât mai rapid pentru a nu se dezvolta și nu devoala, secretul sovietic al schimbării de regim din România.
Cum am spus zilele trecute, revoluția română a fost un scenariu sovietic, gândit la Kremlin, de KGB și care urmărea impunerea unor ”reforme de fațadă” regimului comunist, crearea unor sateliți prietenoși URSS, a unor regimuri tampon cu aliați ai lui Gorbaciov. Ion Iliescu fiind alesul în acest context. De aceea, toate mârșăviile din seara de 22 decembrie până în 25 decembrie, o apocalipsă dramatică, una însă cu victime, mai ales din rândul armatei, naivi de 18 ani care au murit în ”friendly fires” luptând cu ”teroriști iluzorii” și murind pentru consolidare regimului gorbaciovist al lui Ion Iliescu, Silviu Brucan, Voican Voiculescu, Militaru, etc.
În acest marasm, elementul cheie care trebuia redus la tăcere era evident fostul președinte Nicoale Ceaușescu. Individ care, dacă se ajungea la un proces juridic normal, ar fi deconspirat culisele și manipularea din spatele acestei revoluții. Soarta lui Nicolae Ceuașescu a fost decisă așadar la Moscova, era musai să dispară. Nu în vreun exil sau în vreo închisoare, ci pur și simplu, o dispariție biologică dar care să pară legală, într-un carnaval grotesc. Și așa a luat naștere, procesul din 25 decembrie, un proces mascaradă, care probabil nici în Zimbabwe nu ar fi tolerat. Ironic, ultimul lider comunist din România piere asasinat într-o mascaradă juridică, precum cele prin care regimul comunist s-a instaurat în România anilor 50.
Un proces cu niște capete de acuzare care ar fi căzut în orice proces legal, în care avocatul apărării îi incrimina mai rău decât procurorii, unde judecătorul era colcvial de cinic cu inculpații. Un complot de asasini care trebuia să bage la secret orice infomație pe care inculpații ar fi putut să o ofere despre ”teroriști, Ion Iliescu, sovietizare”. Un asasinat juridic și fizic, arătând lumii o Românie tribală, medievală care ironic ”începea drumul democratizării și devenirii unui stat de drept”. Să fim serioși. Nici că se putea mai prost de atât,
Nicolae Ceaușescu și Elena Ceuașescu au fost victimele unui asasinat politic de prost gust, motivat strict de dorința de a mușamaliza pentru ani buni (decenii se pare) adevărul din spatele loviturii de stat sovietice din România. Argumentele din spatele acestui verdict sunt mineriadele ulterioare, retardul restructurărilor, mafia și corupția promovate de regimul politic proaspăt instalat, acordurile cu URSS, dictatura de catifea de până în 1996 a partidelor naționl securiste. Dacă Nicolae Ceaușescu ar fi vorbit, nu, nu se schimba percepția poporului cu privire la el (doar adusese o țară în faliment moral și economic) dar se schimba radical percepția vis a vis de Ion Iliescu și despre Frontul Sovietic Național.
Liviu POPESCU
Liviu Popescu are 15 ani vechime în presa scrisa și TV. Editorialist, analist politic, fost corespondent AGERPRES, colaborator TV și la diverse publicații locale şi naționale, autor de reportaje și materiale economice.
