La nivel global, un curent nou politic începe din ce în ce mai firav să se impună. În statele nordice, Canada, destul de consistent în Statele Unite și mai nou, Taiwan. Cu siguranță va urma Japonia. Poate fi definit ca o societate postdemocratică sau Democrația Reloaded. Ce înseamnă acest feature și ce implică. Cum apare, care sunt zonele pe care le scurtcircuitează și ce direcții are? Evident ”Postdemocrația” nu putea germina fără apogeul erei tehnologice și a Inteligenței Artificiale. Economic, așadar, conceptul de postdemocrație vine pe fundamentul unui ultra-avans tehnologic, al unei globalizări de facto care modifică total granițele terestre.
Vorbim de societățile ultradezvoltate, unde gradul de confort este maximal. Unde problema costurilor cu viața, standardul de confort și calitatea vieții în sine este una adusă aproape de pragul absolut. Unde, cum spune românul ”le avem pe toate”. Acolo unde nu se mai vorbește de mult despre utilități, despre nivel de subzistență, unde toată problematică nevoilor primare s-a rezolvat. Societăți în care omul, cetățeanul, locuitorul, cel care ocupă acel areal trăiește nu bine, ci foarte bine, într-o zonă de confort pe care noi, locuitorii din periferii nici nu o putem cuantifica.
Aceste societăți și-au rezolvat tot fundamentul de necesități, trăiesc în marele creuzet al globalizării, al unui univers suficient, în care nu mai alegi politicieni sau partide pe baza unor promisiuni concrete de dezvoltare. Pentru că nu mai au ce oferi, fiind totul ”perfect” – sănătate, educație, utilități, infrastructură, confort, costuri. Este postdemocrația în care se nasc deja primele generații Z sau Z prim care nu cunosc lipsuri. Nu cunosc efortul de a obține. Acele generații care se nasc deja cu androidul în mână și care conversează cu IA-ul, la primii pași în viață. Aceste generații nu percep nici măcar realitatea de acum 30 de ani, nu o înțeleg, ei fiind produșii unei societăți ”îndestulate”. Postdemocrația permite cu totul și cu totul alte teme în debating. (nu despre tradiții, superstiții, etici sau principii conservatoare). Temele sunt eco -universale, eco-sociale, este o abordare, pe care noi ca și români, capitivi ai unei societăți care abia descoperim apa caldă, greu le percepem sensul.
Aceste noi societăți preiau infrastructura social politică din democrație și o parafrazează în post-democrație. Sunt așa numitele zone progresiste. Definim prin progresism aboslut tot ce este nou, de avangardă, diferit de ce cunoaștem noi. Toate temele pe care noi, vechii, locuitorii ai lumi democratice le știam serioase, paradigme stabilite, în postdemocrație nu mai au continut. De aceea, Kuomintangul de exemplu, în Taiwan, partid care s-a luptat decenii întregi cu China Comunistă, are azi o politică pro-China. Nu este ”pe fond” o politică pro-China, pentru că nu este adeptul unui regim totalitar, dar el este partidul democrației, versus postdemocrație. În care valorile sau tradițiile sunt cele la care face apel. Și atunci caută un reper conservator sau un surogat cel puțin.
Progresiștii nu. Ei deja trăiesc într-o altă societate. În care lucrurile au fost complet rezolvate, iar temele viitorului sunt altele. Patrimoniul cultural ecleziast nu e anulat, este preluat ca matrice, ca un cluster. Așa cum statele medievale s-au construit pe terenul guvernat de Imperiul Roman. Este o moștenire dar ca geometrie socială. Temele sunt altele: dacă roboții trebuie să aibă față umană, dacă celulele stem pot fi folosite la clonare, dacă mașinile cu combustie fosilă mai au rost, dacă ne apucăm de colonizarea sistemului solar, dacă animalele din alimentație trebuie substituite cu proteina artificială? Dacă omul este liber să trăiască așa cum vrea, cum simte, cum iubește fără bariere etic-conservatoare. Evident terenul de idei din societatea postdemocratică este unul vast și complex, pe care eu, unul, analist din antichitatea democrației nu îl pot defini. Este ca și cum aș ruga pe Tucidide să analizeze politicile Imperiului Romano-German, apărut la câteva secole după ce a murit.
Important este că globul se schimbă. Postdemocrația sau Democrația 2.0 prinde culoare în diferite puncte cardinale, în zone libere de nevoi și necesități, unde sunt deja generații mature care s-au născut și s-au bucurat de avantajele unor societăți bogate. Taiwan, Canada, Danemarca, Norvegia, Japonia, statele costiere americane sunt deja acolo. Nu în majoritate, dar acolo, alegerile au fost sau vor fi câștigate de partide ale post-democrației. Ale unei noi ere, pe care noi românii doar o intuim. Noi încă suntem la stadiul ”democrației medievale și facem autostrăzi sau aducem apă și canalizare în sate, unde mai vezi căruțe trase de cai”. Dar evoluțiile sau progresele au alți timpi de reziliență azi față de acum un secol. Totul este mult mai comprimat. Chiar și în Taiwan, acum 3 decenii, Kuomintangul se lupta cu comuniștii interni. Azi, acolo vorbim despre postdemocrație vs democrație. Nu este o noutate că atunci când apare un nou curent politic sau social pe piața politică, vechii adversari devin aliați. Kuomintangul și China Comunistă.
Taiwanul este așadar nu un spot izolat pe glob. El confirmă ceea ce era de bănuit de acum 10 ani. Societățile ultradezvoltate atunci când ating pragul maximal al satisfacerii nevoilor primare, dispar într-un univers nou, într-un cloud, pe care noi, locuitorii vechii lumi, doar îl percepem, nu îl vedem. Dispar în Democrațiile 2.0.
Liviu POPESCU
Liviu Popescu are 15 ani vechime în presa scrisa și TV. Editorialist, analist politic, fost corespondent AGERPRES, colaborator TV și la diverse publicații locale şi naționale, autor de reportaje și materiale economice.
