De când au apărut aceste așa zis partide suveraniste, s-a creat în România o întreagă paradigmă despre naționalism și globalizare, despre aprigii apărători ai identității românești pentru a nu se dilua în matricea universalismului. Cu foarte mare pondere în județele sau orașele enclavizate economic, ca să nu mai spunem de zona rurală care, cu mici excepții, și-a păstrat într-o bună măsură osatura arhaic feudală, le nivel de concepte, de axiologie.
Nimic mai greșit în această dihotomie, pe fond, chiar dacă pe față pare un dialog socratic între simboluri și non simboluri, este în esență doar o convulsie între non educație și educație. Între apărătorii unor tradiții mai degrabă fanariote mascate de tricolor și o generație mult mai asumată pe timpul prezent.
”Naționalismul triumfalist” promovat de specia românească este cu totul altceva. Un amestec de istorie teșită, de fals doctrinar și de jelenie după un confort boieresc-proletar și nevoi imediate, de multe ori bazate pe corupție și pe economie neagră. Dacă vă uitați pe sub cămășile ”patrioților naționali” nu veți găsi vreun conte de viță nobilă care să guste un vin românesc, să savureze cârnați de topor, să asculte Ploieșteanu și să locuiască într-un conac brâncovenesc, cu o bibliotecă plină de cărți de la Scrisoarea lui Neacșu până la marii clasici ai României, umblând în cercuri alese de intelectuali și prelați cu știință de carte.
În mare parte, acești ”patrioți naționali” sunt de fapt niște oameni din zona săracă a României, tolerată și întreținută, pensionari ai fabricilor socialiste, unde au mințit prin cifre să facă planul cincinal, rămași pe drumuri odată cu declinul și furtul industriei românești de către șeful pus politic. Sunt din zona depresivă a României, care au trăit doar prin mijloace (non)legale: bani la negru, furăciuni la locul de muncă, șmecherii și combinații, care nu au nicio specializare onorabilă. Sunt speculanți care se adaptează bine, în perioade de tranziție, atunci când nu există reguli și legi sau justiție. Haiduci urbani și economici care umflau vânatul cel gros financiar și îl spărgeau în figuri în doar două zile. Haiducii urbani, denumiți azi generic ”patrioți naționali” sunt cei care regreta catalizatorul socialist al lui Ceușescu precum și perioadă imediată de după 1990, când au găsit resortul de a supraviețui în tenebrele capitalismului făcut în România, de foștii comuniști ai lui Ceuașescu. Au fost saprofiții care se îndestulau cu țesutul adipos al econoimiei etatiste care subcomba. Și apoi se plezneau pe burdihan, cu scoobitoarea în gură crezând câ așa va fi viața lor. Până când au venit din nou la ospăț, numai că cadavrul putrefac al economiei socialistocapitaliste nu mai era….
Azi, în noile coordonate, când România vrând nevrând se așează la marele mecanism al economiei globale, când altele sunt rigorile pieței, când dacă ești pregătit și calificat, respectând regulile, poți câștiga și face un update în viața ta, nu mai este loc pentru haiducii urbani, Adaptarea îi ucide și îi scoate treptat din zona civilizată. România se inundă firesc cu sistemul global de valori al economiei și societăților de tip liberal. Nivelul acestei mări crește iar ”patrioții naționali” caută cu disperare coline ipocrite să se adăpostească, unde pun un drapel și strigă isteric despre pericolul noului val care le ucide biserica, le ia porcul și făcălețul cu care își altoiește copiii și muierea. Se ascund în aceste enclave și au început o amplă gherilă sub steag fals național pentu că potrivit codului de civilzație ei sunt deja expulzați și scoși spre periferii.
Era care a început nu este una anti națională, nu este o antinomie, este pur și simplul o eră postnațională, O eră care preia reperele profunde ale nației, axele educaționale dar le adaptează la prezent,. Precum copiii noștri care pleacă din casă cu educația eticii și a bunului simț dar le vor contextualiza în societatea tehnologică în care vor trăi. Generațiile postnaționale sunt mai asumate decât generațiile naționale, pentru că ele preiau toată zestrea națiunilor și o pun în echilibru.
De aceea, îmi place să cred că și la Râmnicu Vâlcea, se naște o nou generație a erei post naționale. Iar eu fac parte din primul val. Cel puțin gazetăresc, al epocii postnaționale.
Liviu POPESCU
Liviu Popescu are peste15 ani vechime în presa scrisa și TV. Editorialist, analist politic, fost corespondent AGERPRES, colaborator TV și la diverse publicații locale şi naționale, autor de reportaje și materiale economice.
