Am fost întrebat în repetate rânduri de ce eu în Clubul vâlcean de presă. Ma reprezintă un filo-rus ca Smeoreanu? Un exaltat cum e Crisu? Un controversat cum e Traian?
Am răspuns. D-aia. Indiferent câte poezii omagiale ar fi scris unul, câte derapaje ar avea altul, un singur lucru e cert. Niciunul dintre cei 10 confrați nu e prost. Li se pot imputa multe, ca și mie de altfel. Nu suntem de la Frasinei. Sau suntem fumătorii din Biserică. Nu suntem perfecți. A opta sa lucrezi în presa este cea mai dificil de asumat munca din orice tara. Dacă nu ai inteligenta, capacitatea de a procesa 10 fenomene pe secundă, ești un om pierdut.
tu ești un europenist și un Atlantist. Mi s-a mai spus. Tocmai. Iubesc democrația. Cred ca oricând în discuții libere cu Gheorghe Smeoreanu sau Crisu Popescu pot ajunge la un numitor comun.
Clubul asta de presa e mișto tocmai ca este cea mai variată „redacție virtuală”. Una muncită, hârșâită. . Cu zeci de cicatrici. Trecuta prin frontul Valcii. Al unui județ foarte complex social și psihologic și frumos și urăt și onest și corupt și mare și mic. Și inteligent și mediocru.
Dintre toți cei 11 eu am venit cel mai târziu în presă. În urmă cu 14 ani. Deși în studenție colaborasem pe la reviste elitiste din capitală. Dar a face presă în Vâlcea e mai greu decât la București sau la Cluj. Pentru ca ești ziarist intr-o tornada și trebuie sa te agăți de un punct fix. Care nu e în exterior. Punctul fix e doar în interior. Dacă nu îl găsești la timp ești pierdut. D-aia cei 11. Toți au trecut acel prag.
Si mai e ceva îmi place sa scriu. Atât pe laptop în curtea de la Mihaesti cât și în Place de Louxemburg în Bruxelles. Nu, asta nu e un Club de Presă. E un club al veteranilor. Toți suntem deja veterani aici. Toți suntem și plictisiți și entuziaști, și obosiți și revigorati și noi și vechi în același timp. Dar cel mai important lucru este ca suntem diferiți. Ohoo, ne-am bătut între noi, ne-am scuipat, ne-am jignit, ne-am amenințat, ne-am criticat dar la dracu, am fost în picioare din nou, după fiecare încăierare.
A, am uitat sa spun ca avem și gagici între noi. Dar sunt cele mai mișto din presa vâlceană. Mișto la creier și apetisante. Și sunt la noi în club nu în altele.
Asa ca da. Va spun ceva la final. În mare parte eu sunt considerat un tip onest în presa. Când va apărea un singur lucru ne-onest în club, voi pleca primul. Dar știu ca asta nu se va întâmpla niciodată. Tocmai d-aia ne-am strâns. Ca presa din Vâlcea sa se recredibilizeze.
d-aia why me!
Liviu POPESCU
