Sincer, nu aș fi crezut vreodată că paradigma ”progres” Vs. ”conservatorism” va avea o funciaritate care se poziționează la punctul critic de război. Am pariat ca viitorul umanității va fi decis prin vot, prin informație, prin tehnologie. Am crezut ca și Fukuyama că istoria confruntărilor s-a încheiat și se pot deschide noi perspective de conviețuire pașnică, less boundaries.
Din păcate, lumea a avut suficient timp pentru a se contracta în doar 30 de ani. Enclavele vechiului timp s-au solidificat, doar Europa s-a curățat într-un fel major de chisturile autocrațiilor sau teocrațiilor, cu excepția periferiei de est. Și iată-ne ajunși azi în punctul eutectic în care cotidianul modus vivendi occidental se află sub atacul modului de viață tribal, isteric, teocrat. Dictaturile față în față cu Netflixul. Ritmul de viață de Mall, de job, de societate echilibrată este pus azi la grea încercare. Și nu prin vot, ci prin invazie, bombe, detonator, sfidare. Civilizația la care a ajuns occidentul, după 2000 de ani de confruntări și convulsii acerbe ale imperiilor este în prezent asediată de oamenii grotelor. Că se numesc ruși, chinezi, iranieni, radicali palestinieni, nord coreeni, toți compun un stil compozit bazat pe mixtură de religii, corupție, dictatură, non-sens, sărăcie.
Este un adevăr că un stat sărac nu pornește războaie în secolul nostru. O inversiune de succes a istoriei care a încheiat două milenii din ”menirea nietzsche-tiană a celor puternici vs celor slabi”. Progresul occidental prin asta a dovedit o reușită. Cei slabi, neajutorați, minoritari au primit drepturi, respect și loc în societate. Umanitatea a câștigat în Vest, în lumea Occidentală luptă din interior cu orgoliile. De fapt asta este definiția care rezidă și în ADN-ul construcției europene. Nu există oameni slabi, ci vulenrabili, și un efort consistent de a eradica sărăcia, exemplu României europene poate fi oricând dat.
În afara acestei ecuații a normalității, a umanității, au rămas imperiile râului. Națiuni sărace, vulnerabile în fața liderului, cu o economie care nu îndestulează o țară, sunt imperii bazate pe coerciție, pe mituri, pe spații virtuale. Rușii trăiesc prin trecut și agonizează printr-o sărăcie cu iz ecleziast în prezent, coreenii se închină la icoanele sfinților Sen, chinezii cred că forța rezidă în număr, iar fundamentaliștii arabi în Hadith. Toate aceste imperii sau spații ale răului s-au unit de aceeași parte a baricadei. Pentru că au înțeles că lumea lor se va termina la un moment dat și nu mai pot ține propriile societăți în cuburi etanșe. Vor război dar să nu îl înceapă chiar ei. Atunci clatină pământul. Lovesc în viața omului occidental care merge la job, își plimbă cățelul în parc, își duce copilul la școală, face un barbecue cu prietenii și se uită la Netflix, planificându-și un city break sau un concediu. Acest mod de viață, atât de banal aici, în Lumea Liberă, nu are nicio rezonanță în lumea lor. Lumea lor este săracă de satisfacții și atunci vor să întunece globul, să anuleze traiul din fotoliu. Să impună acea împuțiciune de sistem corupt, medieval, criminal. Au început cu Ucraina dar incapcitatea de a deturna o țară de pe drumul ei, au provocat noi focare, în Gaza, mai nou.
Occidentul nu mai este însă în 1939 și nici în 1914. Portavioanele trimise peste tot în lumea, fortificarea blocului NATO, securizare și izolarea puroiului rus teocrat, deschiderea unor canale de negocieri, arată că totuși Occidentul a învățat ceva în ultima 100 de ani. Asta nu înseamnă că și aici, dincoace de cortină nu sunt cozi de topor. Avem lângă noi, exemplul lui Orban sau Fico, Vucic sau Simion, Șoșoacă, tembeli vremelnici care ar fi în stare să se detoneze social, pentru o lumea apocrifă. Toată pleiada de corupți deveniți peste noapte mari naționaliști și patrioți formează sputa României, zona cu dejecții care formează Divizia Modernă Tudor Vladimirescu. Care abia așteaptă să readucă România în grota de până în 1989. Orban acest Horthy modern stă la pândă, pentru un eventual succes al lui Putin, l-ar readuce pe Bela Khun din raclă și ar veni flămând la impărțirea Europei. Cum naiba am ajuns din nou, noi ca țară, exact ca în 1939, să fim geografic între un Horthy Orban și un Iosif Putin? Și tot pe marginea abisului planetar care se poate numi nu al Al Treilea ci Ultimul Război Mondial.
Democrațiile versus Teocrații, Autocrații, Coruptocrații, Terorismocrații. Aici ne aflăm. Lustruim bocanci și curățâm țevile, Sperând că cei din urmă vor înțelege că nu au nicio șansă. Și că mai bine se sting de le sine. Fără a desfigura planeta.
Liviu Popescu
Liviu Popescu are 15 ani vechime în presa scrisa și TV. Editorialist, analist politic, fost corespondent AGERPRES, colaborator TV și la diverse publicații locale şi naționale, autor de reportaje și materiale economice.
