O discuție: S-a sfârșit sau nu s-a sfârșit ?

Vă propun două texte care dezbat aceeași problemă și anume modul în care se descurcă Occidentul în ziua de azi. Ideile de mai jos au fost discutate și de mine în cartea mea ”Dragă Occidentule”, singura carte pe care nu am dorit să o pun în librării, ci să o ofer doar prietenilor și oamenilor interesați de aceste chestiuni, pe motiv că nu mi-am permis să forțez nota cu idei care pentru mine sunt relativ clare, dar pentru alții pot să pare blasfematorii. Acum, când începe să se vorbească despre aceste lucruri ceva mai mult, încep să cred despre cartea mea că se apropie de adevăr. De citit articolele de mai jos și de comentat, fiindcă mie mi se pare că fac parte din – parafrazându-l pe Umberto Eco – opera aperta. (Gheorghe Smeoreanu)

x

Editorialistul Pascal Praud de la Journal du Dimanche are senzația că lumea merge din rău în mai rău și că democrațiile noastre au devenit neguvernabile.

Am 59 de ani. Cât mai am de trăit? Treizeci de ani ? In cel mai bun caz!  În ce Franța, în ce lume voi traversa următorii treizeci de ani?

Am patru fiice și îmi spun în fiecare zi că sunt nebun că am aruncat pe Pământ patru copii născuți în anii 1990 când Titanic-ul lovise deja aisbergul. Ce viitor pentru ei?

Arras, Ashkelon, Gaza, Butcha, Bakhmout, Nagorno-Karabah, Kabul, voi continua lista? Esența unei națiuni, spunea Ernest Renan, este că „toți indivizii au multe lucruri în comun”. Ce am eu în comun cu francezii care manifestă în Place de la République, acești francezi care strigă „Israel, asasin” sau „sioniști, teroriști”?

Sunt îngrijorat. Ca toți oamenii , fără îndoială. Sunt îngrijorat și se poate auzi la telefon când îmi sun un prieten:

– Cred că s-a sfârșit. O să scriu asta în ziar.

– Ești nebun ! Lasă puțină speranță!

– Crezi?

– Nu asta e întrebarea. Tot ce trebuie să faci este să formulezi altfel: „Ce s-ar întâmpla dacă ăsta ar fi sfârșitul”?

– Ar fi o minciună, nu?

– Crede-mă. Protejeaza-te.
Traiască Viața!

Întotdeauna mi-a plăcut viața pe care am dus-o. A trebuit să merg de trei ori la psiholog, mai mult din curiozitate decât din nevoie de ajutor. Nu am înghițit niciodată nicio pastilă pentru a calma o durere pe care nu o am. Mi-a plăcut grădinița, școala primară, gimnaziul, liceul și chiar universitatea. Mi-a plăcut să plec la Paris la 22 de ani cu o saltea, un stilou, cămăși și o rachetă de tenis. Găsisem o cameră de serviciu în arondismentul 16, avenue d’Eylau, în spate la Trocadéro. Am închiriat 12 m2 fara lift cu duș pe palier, la etajul șase sau șapte pe care ajungeam prin intrarea de serviciu. Clădirea era cochetă, scara abruptă, am plătit 500 de franci. Am cheltuit mai puțin pe chirie decât să mă duc să-l văd pe Étienne Daho la Olympia sau să beau o Coca-Cola la Bains Douches. Am descoperit libertatea. Am fost fără griji. Două lucruri care definesc tinerețea. Nu m-am schimbat prea mult. Nu am nimic. Nu un apartament, nu o casă care este a mea. Multă vreme contul meu bancar a rămas în roșu de la 1 ianuarie până la 31 decembrie. Nu am împrumutat bani de la nimeni decât de la bancherii mei cu care am avut discuții telefonice în fiecare dimineață.

Toate acestea pentru a spune că sunt într-o dispoziție destul de fericită. Religia mea, religia noastră era în modul nostru de viață. Mi-a plăcut că pe Platini îl cheamă Michel și că era fiul lui Aldo. Tatăl meu, băiețel de altar la vârsta de 8 ani, Îl ironiza pe Hristos în serile de Crăciun. Prietenele mele arătau ca eroinele din filmele lui François Truffaut. Citeau romanele lui Balzac în trenuri personal. Întotdeauna am crezut că lumea este oribilă, oamenii nu au fost întotdeauna amabili, dar că această lume nu era mai îngrozitoare la sfârșitul secolului al XX-lea decât era în 1940, în 1793 sau la 24 august 1572. Trebuia doar să ai puțin noroc, să citești cărți și să vezi filme, să fii îndrăgostit, să urmezi o profesie care a fost o pasiune, să asculți Supertramp și să crezi în steaua ta. Atunci de ce acest sentiment că lumea merge din rău în mai rău? Întotdeauna au fost bogați și săraci, fericiți și nefericiți, învingători și învinși. Până de curând, unii nu erau conștienți de viața altora. În 2023, totul se știe. Transparența este o oglindă. Ura arde în inimile celor învinși. Internaționala Socialistă își găsește difuzorul cu Twitter și rețelele sociale. Vremurile agravează resentimentele. Gunoiul nu mai este sub preș; ceea ce descoperim este monstruos. Tocqueville avea dreptate. Într-o societate din ce în ce mai egalitară, tolerăm diferențele din ce în ce mai puțin.
Un profet pe nume Malraux

Islamism, ecologism, wokism dar și intoleranță, prostie, lașitate. Știi relele vremii. Nu te învăț nimic. Nu avem noroc. Trecem printr-o perioadă proastă. „Nu exclud posibilitatea unui eveniment spiritual la scară planetară în secolul XXI.”  Pe 10 decembrie 1975, în ziarul Le Point, André Malraux a contestat cuvintele care i se atribuie adesea: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc” și și-a explicat gândurile. Văd în demonstrațiile pro-palestiniene de la Paris, Londra și New York o ilustrare a profeției lui Malraux. Ele acoperă ura față de Occident, ura față de ceea ce suntem. Săptămâna aceasta, Recep Tayyip Erdoğan a vorbit despre o „mișcare de rezistență” și „eliberare” pentru a descrie Hamas.

Nu te înșela. Această afirmație este fundamentală. Israelul este în fruntea Occidentului. Ceea ce se întâmplă la Tel Aviv se va juca poate într-o zi la Paris, la Londra, la New York. Arta noastră de a trăi, repet, este religia noastră. 

Aș putea enumera motivele furiei mele din ultimele zile: bunii samariteni din stânga, care cer pace și încetarea focului în Gaza, jurnaliști care vorbesc despre „luptătorii Hamas” pentru a-i descrie pe acești naziști ai timpului nostru. Hamas vrea să extermine până la ultimul evreu. Aș putea vorbi despre Mélenchon (liderul extremei stângi din Franța) care a depășit toate limitele nedemnității, despre asociații anti-rasiste care au devenit dăunătoare prin dorința de a apăra indefendabilul. Și ce dacă ? Știi toate astea.

Pierre-André Taguieff a explicat recent în Le Figaro că prostia cu panglici este inepuizabilă. Și ca să-l citez pe Schopenhauer: „În problemele relațiilor sociale, toată lumea preferă clar pe cel care le seamănă; astfel, pentru un imbecil, compania altui imbecil este infinit mai plăcută decât cea a tuturor minților mari puse laolaltă.

Uneori spun și, mai grav, chiar cred că totul s-a sfârsit. Dialogul la Paris, Washington sau Tel Aviv a devenit imposibil. Nu văd cum vor scăpa studenții de Twitter sau TikTok, cum vor avea politicienii curaj, cum se va retrage barbaria, cum China nu va invada Taiwan etc. Democrațiile noastre au devenit neguvernabile. Suntem 8 miliarde de locuitori pe cinci continente. Nicolas Sarkozy are dreptate când spune că valurile migratoare nici măcar nu au început. Deci ce să fac? E târziu, e foarte târziu.

Uneori cred că s-a terminat, nu am soluție de propus și, în ciuda tuturor, din nu știu ce motiv, îmi imaginez că în ultimul act, ca în Molière, autorul (Dumnezeu?) va scrie un final fericit.

– Vezi? când vrei, poți să închei pe o notă optimistă.

– Nu avem de ales. Suntem proiectați în acest univers ca niște dopuri mici care plutesc pe ocean. Și nu am dorința sau curajul să mă retrag în butoiul meu.

– Ai dreptate: sus inima!

– Da… dacă Dumnezeu există, sper că are o scuză bună,  ca sa îl citez pe Woody Allen.

x

La rândul său, profiler-ul H.D. Hartmann scrie:

Prietenul meu Marius Tucă îmi trimite un articol tradus din presa franceză. Articolul prezintă concluzia tristă că totul, dar absolut totul, s-a sfărșit. Și democrația, și bunele moravuri, și lumea lor socialist-capitalista, comunitaristă, civilizatia lor plină de lecții de morală.  Căci a fost numai a lor. A noastră nu a mai apucat să fie. Nu a mai fost timp si pentru noi, astia veniti mai tărziu.

Le răspund amândurora, român si francez –  Da, s-a sfârșit! A venit timpul decontului. A venit timpul murdariei. Cine scapa din acest timp nu va mai avea nimic curat. Căci totul va fi murdar. Cine scapa, va fi murdarit pentru eternitate.

Visul tineretii noastre, cărtile noastre (Doamne imi amintesc de mine in parcurile din nordul Bucurstilor citind si fumînd, asteptandu-mi prietena de o zi ca sa facem dragoste), da s-a sfarsit totul. Si ce am creat? O minciuna absoluta, un dezastru moral imposibil de inteles, o totala anarhie. Am ajuns sa credem că deviatia, non natura, celula despicata de virusi sunt doar produse volatile ale unei civilizatii care (sigur, absolut sigur mon cher) nu isi va pierde busola. Si am pierdut nu numai busola, dar si drumul. Da prietene, noi vom muri in cea mai mare deziluzie. Cand generatia noastra se va sfarsi, urmasii nu vor putea nici macar urma sa ne scrie numele pe acest pamant. Nici semnul nu va ramane. Da, s-a sfarsit!

In Daghestan, Rusia cea mult hulita si plina de Putinisti, intr-un colt uitat de lume, acum numai ore, musulmanii cautau evreii dintr-un avion pentru a ii ucide. Legionarii lui Horia Sima au facut-o. Nazistii lui Hitler au facut-o. Francezii regimului de la Vichy au facut-o. Nu iti mai spun de italieni, suedezi, norvegieni, polonezi, ukrainieni sau mai stiu eu ce neam de pe acest pamant. Norocul sau simpla inteligenta a unui controlor de zbor a facut ca acum sa nu scriem despre inceputul noului Shoah in Rusia. In secolul XXI din nou pogromuri? Da, prietene s-a sfarsit!

Am crezut imens in justitia de talhar a asasinarii lui Ceausescu. Aveam nevoie de asa ceva, doar l-am ucis pe cel care a imbogatit Romania cum nu a facut-o nimeni niciodata si nu o va mai face nimeni niciodata (cu pretul saraciei noastre individuale, este adevarat). L-am ucis ca in codru, noi crezand sincer ca democratia si capitalismul inseamna cinste, munca onesta, onoare si respect.

In doar trei decenii (ce ironie, trei decenii sunt nimic pentru vocatia constructoare a unei natiuni) am aflat ca de fapt totul era furt, minciuna, forta celui mai tare in gura, forta neamului prost, forta primitiva a tancului sau complexele injuraturi europeniste. Iti mai amintesti cum veneau, incolonate in regimente, cuconeturile lacuite cu vapseaua democratiei, sa ne dea lectii, sa ne umileasca, sa ne spuna cum este cu Evropa cea noua si civilizata. Dadeau cu pantoful in geamurile murdare ale Casei Poporului declamand cu patos de Paris sau Berlin ca noi astia descultii trebuie sa ascultam de rujuitele in progresism originar. Iadul se declansase si noi inca mai visam la normalitate.

Apoi, in tot astia 30 de ani ne-am trezit in cu hegemonie germana, economica si politica. Cand Atotputernicule ai avut secunda de umor sa pui pe fiica unui popa fugit in Estul comunizat sa negocieze libertatea natiunilor abia iesite din comunism cu un american care nici astazi nu poate demonstra ca s-a nascut în SUA? Cand si de ce ti-a venit ideea sa crezi ca Merkel va asigura pacea in Europa? Caci de bunastare, nici nu poate fi vorba. Am aflat mai deunazi ca Germania cumpara la pret ieftin gazul rusesc si il vindea scump celorlalti. Iar împotriva natiunilor europene care incercau si ele, pe sestache sau in public sa faca aceeasi smecherie democratica si capitalista, coana mare de la Berlin le trimitea batalioanele de propagandisti cu anticoruptia in gura. Deh afacerile cu credinta noastra in democratia onesta si in capitalismul cinstit erau banoase pentru europenistii cei parfumati. Pana ne-am trezit noi, astia care am strigat jos comunismul in Piata Universitatii, ca de fapt Berlinul ne vindea deja pentru bunastarea neamtului re-educat în linia partidului progresist. Si noi tot mai credeam in spusele lor. Vorba aceea ne-a tras-o coana cancelara de ne doare si acum.

Da, s-a sfarsit! Cu democratia seculara si republicana, unde pana si regii devenisera niste actori de colt de strada, iar miliardarii cumparau insule intregi, ne-am lamurit cand a inceput nebunia cu coruptia prin Romania noastra. Razboiul romano-roman sadea, civil cum ar venii, dar pentru deontologii nostrii, mana cereasca de scuipat in tot ceea ce nu era europenist. Vorba aceea, pe timpul oranduirii burgheze vechi, care exploata nemilos poporul muncitor european, neam de milionar nu putea sa cumpere Titanicul pe post de salupa personala, astazi mai au putin capitalistii europeni, democratici si cu egalitatea in sange sa cumpere continente.

 S-a sfarsit cu capitalismul unde credeam ca vom face bani (sa stii prietene ca nu doream sa fim miliardari) dar visam sa avem pe langa paine si niste carti, niste vin si niste femei de iubit. Da prietene, ne doream femei, caci noi astia primitivii nu stiam de noutatile exotice, alta ironie divina, dragostea greceasca – caci din vechea Elada venea – se impusese exact in lumea aia in care noi credeam ca ne asigura dorinta naturala si nu fortata ca la Ceausescu mult impuscatul.

Desigur, visam la o familie in care copii sa creasca dupa cum ne ajuta Dumnezeu si ziceam noi, dupa cum credem noi, parintii europeni, ca este mai bine. Caci asa invatasem de sute de generatii. Ei as, ne-am trezit cu after school, cu educatii care mai de care mai ciudate, ne-am trezit ca pruncii nostri nu mai stiu sa scrie sau sa citeasca, dar sigur stiu de mandria steagurilor multicolore si a SPP-ului care apara manifestatiile pride, ca deh, daca a zis partenerul strategic, ne executam democratic si europenist. Si cand am vrut sa ne opunem, in dreptul nostru de maturi, de crescuti ai civilizatiei europene, fara violenta Asiei sau satrapia Orientala, europenistii progresisti de limba romana ne-au spus ca suntem de-a dreptul criminali, corupti, pupatori de cruci si de oase. Mai mult, cuconetul de la hegemon ne-a spus ca nu avem dreptul sa fim impotriva, apoi ne-a informat militaros si imperial, ca nu mai avem voie sa fim parinti. Caci le distrugem bunatate de democratie si capitalismul cu pretul cel mare la gaz si curent electric. Practic europenismul de astazi a devenit arma de distrugere in masa a viselor noastre. Deci da, s-a sfarsit!

Da, s-a sfarsit lumea noastra. A murit. Astazi din Asia pana in Africa, din America Latina pana in Australia, oamenii care cred tainic, ascuns deja (caci a devenit o crima sa crezi in traditii, in familie, in democratie si meritocratie, fara suplimente alimentare de 3 grame marijuana), exact acei oameni care se opun comunitarismului de CAP producator de briose gatite din faina de gandaci, anunta tocmai sfarsitul viselor noastre. Care este lumea lor ce violent se ridica? Este lumea lor cea a democratiei noastre visate, pentru care am asasinat un presedinte roman in plina sarbatoare de craciun? Nici macar? Doar in numai 30 de ani pana si craciunul a fost împuscat  de cuconeturile rujate, reprezentate de democratia de CAP.

Ceea ce astazi in Daghestan s-a intamplat, ceea ce pe 7 Octombrie s-a intamplat, ceea ce se intampla practic zilnic in America visurilor noastre, unde nebuni ucid cu zecile de nevinovati, ceea ce ne ordona zilnic CAP-ul, anunta, simplu si programatic, aparitia haosului permanent si absolut. Adica a progresului la teava pustii.  Este lumea vidului absolut, este lumea mortii.

Da, s-a sfarsit. In Romania noi am murit in acel fatidic decembrie. Cu totii am murit fara sa ne dam seama, căci noi chiar credeam in celebra realitate de la Hollywood a lui JR din Dallas. Noi credeam in filmele cu James Bond. Totul era un fals patent si vandut in cunostinta de cauza de mincinosii lumii in care credeam ca ne vom integra natural.

De fapt, ei doreau doar casele noastre, bisericile noastre, fabricile noastre, pamanturile noastre, apele noastre, granele noastre, visele noastre. Adica, intr-un cuvant, ei doreau saracia noastra. Ni le-au luat si nimic nu va mai fi cum visam noi odinoara.

Cine va supravietui razboiul care s-a declansat de decenii nu va mai fi niciodata curat. Acest razboi intra in faza sa kinetica si care este doar una intermediara. Caci prietene, distrugerea civilizatiei noastre, desi contemporana cu noi, nu va fi scurta si nu va avea loc doar intr-o clipa. Procesul de aneantizare a viselor noastre de tinerete va fi unul dureros, ca o lectie pentru urmasi. Sa nu mai creada niciodata în vanzatori de margele de stcila colorata care se uita cu jiind la verigheta de aur de pe degetul femeii. Razboiul acesta nu va mai fi curat. Pana in cerul albastru ne vom murdarii pentru a supravietui biologic. Ce legi, ce cuconet parfumat si plin de zel europenist, ce vise americane! Toate au inceput sa dispara. In locul lor ramane murdaria minciunii, a falsului, a ipocriziei, a dezmatului impotriva naturii.

Iar semnul generatiei noastre, lasat istoriei de dupa noi, nu va fi civilizatia. Ci moartea ei. Rascoalele celor inselati si mintiti sunt intodeauna murdare. Iar noi traim evenimente de o violenta care se intampla doar la un mileniu o data. Da, s-a sfarsit! Imperiul roman trebuie sa piara! A mai pierit odata, nu va fi o noutate pentru istorie ca sa piara si a doua oara.

HD Hartmann

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top