Da, a fost scandal la Clubul de Presă Vâlcea, dar nu așa cum s-au certat ziariștii (unii, desigur, nu toți) pe aceste meleaguri, vreme de câteva decenii, adică a fost, dacă se poate spune așa, un scandal civilizat.
Ceea ce e un pas înainte.
Cine a pornit scandalul ? Chiar eu, iar mai mulți colegi și-au spus punctul de vedere, așa încât haideți să detaliem subiectul, fiindcă mi se pare foarte interesant pentru a înțelege toată lumea (mă rog, cât mai multă lume) ce este Clubul de Presă și ce vrea el.
Un coleg, excelent ziarist, Narcis Dăescu Chirea, a scris un articol virulent împotriva primarului Mircia Gutău și a unor oameni de afaceri din zonă. ”Virulent” înseamnă, potrivit DEX, ” distrugător, nimicitor; de o mare violență”, într-un stil cu care Clubul, ca instituție, nu este de acord. Câteva explicații sunt necesare.
Clubul de Presă Vâlcea este o asociație de ziariști în activitate, iar principiul de bază este libertatea absolută de exprimare, atât în ziarele fiecăruia, cât și pe site-ul (excelent, deja) pe care îl scriem împreună. Am convenit însă că pe site-ul Clubului să folosim doar argumente atunci când criticăm o personalitate, un partid, pentru a putea echilibra, în anumite situații, atitudinea, cu alte argumente. Mai explicit, dacă unul dintre noi consideră că primarul Gutău greșește și argumenetază îna cest sens, altul sau alții pot judeca, în alte articole, aducând alte argumente.
Când un articol ia turnura pamfletului, nu mai e nimic de discutat.
De aici a plecat disputa sau scandalul, cum i-am spus eu, din rațiuni de marketing, și încă o dată s-a convenit că la Club stilul este obligatoriu argumentativ și tot obligatoriu, ne – pamfletar.
Articolul a rămas în site, fiindcă un alt principiu pe care îl respectăm este lipsa totală a cenzurii, fără de care acest Club nu ar putea exista.
Am vrut să precizez aceste aspecte pentru a arăta că la Clubul de Presă nu există nici jocuri subterane, nici ascunderea gunoiului sub preș, că ne-am propus să fim transparenți și principiali cât de mult se poate.
Desigur, pseudo – jurnaliștii cărora nu le convine CPV-ul au avut momente exuberante crezând că un articol, fie el oricât de dur și controversat, ne poate dezbina, sparge, anula. Nu a fost cazul, nu a existat acest risc, ceea ce înseamnă că Asociația Clubul de Presă Vâlcea se află în proces de adaptare sau, cum mi-ar plăcea și cred că va fi, de maturizare.
Fără asfel de situații, fără praguri de trecut, nu ar putea funcționa un grup format din 11 ziariști liberi și cu opinii distincte.
Nu vă bucurați (cei care v-ați bucurat ieri): Clubul de Presă Vâlcea merge înainte !
Gheorghe Smeoreanu