Există o teorie în mentalul colectiv repetată obsesiv de ”nostalgici” și anume aceea că in 1989, România lui Nicolae Ceaușescu era o țară bogată și prin prisma faptului că terminase de achitat toate datoriile externe și că eram în punctul Zero, de unde puteam să ajungem la ce nivel economic.
Foarte greșită abordarea, inepția regimului comunist de a achita datoria externă a distrus de fapt toată economia româneacă, lovind în industrie, consum, izolând complet țara noastă de mecanismul interconectivității. Decizia de a achita datoria externă a obrurat complet importul de tehnologie și de bunuri de consum, a gripat economia și a blocat-o undeva în 1980. România anului 1989 producea ceea ce produsese în urmă cu 10 ani, asta în timp ce restul lumii evoluase. Tehnologia evoluase. Până și azi, cele mai înapoiate state din lume, au acces la internet sau la telefonie mobilă. Insă România nu avea acces la nimic din exterior.
În 1990, România era a treia țară săracă din Europa, depășeam ca PIB pe cap de locuitor (2,424 dolari), Albania (904 dolari) și Polonia (2.229 dolari), ultima fiind confruntată timp de 10 ani cu lupte de stradă. Din blocul socialist cel mai bine mergea RDG – 5.100 dolari, Iugoslavia 4.197 dolari, Cehoslovacia și Ungaria, adică 3.764 dolari, respetiv 3.115 dolari pe cap de locuitor. URSS avea un PIB pe cap de locuitor de 2.711 dolari. Asta în condițiile în care cea mai săracă țară capitalistă era Portugalia 6.129 dolari, penultima fiind Malta 6.220. Germania și Franța aveau 17.751 dolari, respectiv 17.705 dolari pe cap de locuitor. Elveția și Luxemburg fiind elitele dintotdeauna cu 30.457 dolari pe cap de locuitor și 27.435 dolari pe cap de locuitor.
Ca să înțelegem așadar de unde plecam la uriașul drum economic. Nu de la zero, ci de la un minus uriaș – tehnologie, consum, metalitate. Salariul mediu al unui român era în 1990, undeva la 85 – 90 de dolari. Produsul intern brut era de 39 de miliarde dolari. Nu este cea mai mică valoare, avem o prăbușire totală în 1992, la 25,12 miliarde dolari (1.659 dolari pe cap de locuitor) iar salariul cade la 70 de dolari. Suntem efectiv pe fundul prăpastiei, de atunci șomajul și inflația încep o curbă uriașă.
În concluzie, dacă în 1990 nu eram cea mai săracă țară din Europa (pe 3 din coadă), ajungem însă pe locul 2 din coadă, în doar doi ani (exludem aici fostele republici sovietice).
România traversează așa numitul ”Evul Mediu Capitalist” între 1990 și 2004, cunoscută oficial drept ”Tranziție”, în 2005 obținem după 15 ani, statutul de economie de piață funcțională (fără subvenții în economia privată, fără ajutor de stat, etc).
Și iată-ne în 2007 în anul aderării, când întrăm în UE cu un PIB de 174 de miliarde de dolari. PIB pe cap de locuitor fiind deja de 8.360 dolari. Iar salariul mediu al unui român în anul aderării era de 236 euro. Atât am reușit noi în 16 ani, după 1990.
Suntem în anul 2023, spre final, iar PIB României va depăși 340 de miliarde de dolari, iar pe cap de locuitor pe anul trecut a fost de 15.010. Suntem pe același palier cu Ungaria și Portugalia dar am depășit Grecia, Slovacia, Croația, Letonia, Bulgaria. Iar salariul mediu net variază între 800 și 900 de euro. Altfel spus, ne apropiem de nivelul de productivitate al Italiei din 1990. Per ansamblu, România a avut cea mai mai mare creștere economică în aceste decenii, de 788%, trei sferturi fiind după 2007.
Potrivit Eurostat, economia României se situează pe locul 45 la nivel mondial, după PIB.
În concluzie suntem la capătul unui galop uriaș în istoria economiei, în 30 de ani să pleci de la 85 de dolari salariu și să ajungi la peste 800, de la un PIB de 39 miliarde dolari și să ajungi la 340 de miliarde, de 10 ori mai mai mult iar premisele sunt uriașe pentru anul 2030, când potrivit studiilor Oxford, România va avea o economie complexă și importantă în compozitul european.
Nimic din toate cele de mai sus nu am fi reușit fără a fi membru al Uniunii Europene. Uniunea Europeană nu are nevoie de un stat sărac. Uniunea Europeană este o piață concurențială în lume. Normal că orice stat component cu cât este mai puternic cu atât oferă uniunii o forță. Depinde de noi cât de bine vom pedala mai departe, cum vor valorfica fondurile aflate la dispoziție, cum vom mări gradul de productivitate. Am demonstrat că putem ajunge din zona neagră a economiei în zona mediană.
Evident că sunt multe aspecte care trebuie lucrate. Media uitilităților în România este de 67%, spre deosebire de Europa de Vest, unde procentele sunt de peste 87% spre 98%. Cel mai bine stăm la rețele de apă unde avem 78%, cel mai prost stăm la rețelele de gaze, sub 40%. Gradul de asfalt este de 71%, în Vest acesta este de 90%. Abia construim autostrăzi, din fericire în ultimii patru ani este o dinamică suprinzător de mare (avem 1007 km, în 1990 aveam 98 de km, în 2007 aveam 160 km). Sunt multe de făcut în acest deceniu dar dacă în 1990, un român trăia de 10 ori mai prost decât un neam sau un francez, azi un român trăiește de 3 ori mai prost decât un irlandez, de două ori mai prost decât un danez. De 1,5 ori mai prost decât un neamț, de 1,4 ori decât un francez, de 0,8 ori mai prost decât de un italian și 0,7 ori mai puțin decât un italian.
Liviu Popescu are 15 ani vechime în presa scrisa și TV. Editorialist, analist politic, fost corespondent AGERPRES, colaborator TV și la diverse publicații locale şi naționale, autor de reportaje și materiale economice.
