Să scrii pe hârtie la vremea papirusului

Nici nu se uscase bine tușul imprimantei pe actele care atestă înființarea Clubului de Presă Vâlcea, când am demisionat din funcția de președinte pe care mi-o atribuiseră colegii într-o după-amiază, la o masă de restaurant.

M-am speriat și vă explic de ce.

Pornesc de la acest articol pe care îl comentez pe măsură ce îl scriu. Închipuiți-vă că unui scrib de pe vremea lui Ramses al II-lea i s-a dat să scrie, în loc de o bucată de papirus, a bucată de hârtie. Era normal să se sperie, pentru că nici măcar chinezii nu inventaseră pe acea vreme hârtia.

Site-ul Clubului este hârtie pe vremea papirusului, deoarece nu a existat în istoria presei din România un ziar, nici tipărit, nici electronic, scris de ziariști de la alte redacții. Această situația are darul să mă inhibe suficient încât să bat puțin câmpii pentru a mă acomoda, ceea ce reprezintă un truc de ziarist vechi.

Și fiindcă tot am zis vechi, ca să nu spun bătrân, trebuie să amintesc faptul că am mai fost pus în situația de a scrie pe suporturi ce nu au existat mai înainte. În ianuarie 1990, cu mașina de scris pe genunchi, acasă la mine, scriam primul editorial al primului cotidian privat din țară, de după schimbarea regimului.
Aceste suporturi noi inhibă, năucesc.

Încerc să mă descurc.

Suportul este, acum, nemaiîntâlnit deoarece organizația care îl girează este nemaiîntâlnită, avem primul Club de presă care editează o gazetă, primul în sens istoric absolut, fiindcă nu cred să se mai fi întâmplat așa ceva în România.
Iată de ce, undeva în inconștient, se cuibărise spaima, iată de ce am demisionat.

De frică.

Au venit apoi colegii și s-au purtat așa cum e nevoie cu unul care face atac de panică, mi-au vorbit calm, așezat, au pus probleme logice, mi-au explicat că în acest moment, cel puțin, o demisie este o aporie.

Mi-am retras demisia.

Vă vorbește așadar deloc bombasticul președinte al Clubului de Presă Vâlcea.
Observând noi, fondatorii, că presei de pe aceste meleaguri, ca de altfel din întreaga țară, nu îi merge bine, că a scăzut calitatea mesajelor și s-a diminunat credibilitatea lor, că s-a subțiat baza economică într-o societate fără piață de publicitate, ne-am gândit să formăm un baraj care să oprească inundația generată de potopul de negații.

Am format Clubul de Presă înainte de a-i fi intuit toate deschiderile și închiderile.
Important este că existăm, că edităm, că societatea ne-a primit favorabil, apreciindu-se dorința de schimbare în bine a presei vâlcene.

Este, la fiecare întâlnire cu sponsorii, o bucurie să arătăm ce vrem și să primim răspunsuri de susținere, încurajare și chiar dragoste, care dacă nu e, nimic nu e.

Pornim cu ambiție și modestie, nici nu știu care dintre cele două relate prevalează.
Pornim cu bun simț, ceea ce sper că sugerează și acest articol.

Am depășit emoțiile debutului.


Gheorghe Smeoreanu


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top