Presa vâlceană a pierdut azi, 2 martie, 2024, unul dintre cei mai constanți susținători.
Maestrul Dinu Săraru nu a fost numai un titan al literaturii din țara noastră și un important om de teatru, dar a fost și un publicist și un scriitor în presa națională, dar și locală. Împlinise în ianuarie 92 de ani.
A debutat în presă la 18 ani, ca reporter la Radiodifuziunea Română şi a condus mai multe ziare şi reviste. Între anii 1977 şi 1990, a condus Teatrul Mic, fiind şi creator al Teatrului Foarte Mic, iar în perioada 2001-2004 a fost director al Teatrului Naţional “I. L. Caragiale”.
A scris romanele: “Nişte ţărani”, “Clipa”, “Dragostea şi revoluţia”, “Un fluture alb cu sânge pe aripi”, “Iarba vântului”, “Trilogia ţărănească”, “Crimă pentru pământ”, “Ciocoii noi cu bodyguard”.
Opera sa va rămâne în patrimoniul cultural al țării dar și a județului Vâlcea, unde s-a născut și unde a scris mare parte din cărțile sale.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Clubul de Presă Vâlcea