Clubul de Presă Vâlcea, demers frontal pentru transparență

Problemele de comunicare între reprezentanții instituțiilor din Vâlcea și mass-media au devenit cu adevărat stringente în timpul pandemiei Covid. Ulterior, lucrurile au degenerat, iar conflictele dintre jurnaliști și purtătorii de cuvânt au devenit tot mai dese. Comunicarea neclară sau deficitară, lipsa unui mesaj oficial din partea autorităților sau propagarea de către mass-media a unor informații incomplete le permite cetățenilor să-și creeze, inevitabil, propriile scenarii, iar acest lucru este de evitat. Tocmai de aceea, Clubul de Presă Vâlcea (CPV) a solicitat prefectului de Vâlcea, printr-o adresă oficială, ce o vom publica în integralitate mai jos, medierea unei întâlniri între reprezentanții mai multor instituții din Vâlcea și jurnaliștii vâlceni. Demersul nostru are legătură și cu Legea 544/2001, care obligă instituțiile de stat să organizeze periodic (recomandat o dată la 30 de zile) conferință de presă. Cu rare excepții, instituțiile vâlcene încalcă cu bună știință această lege. Trebuie precizat că la inițiativa noastră s-au raliat și jurnaliști ce nu fac parte din CPV.


Către Instituția Prefectului Vâlcea, 

– În atenția domnului prefect –

Clubul de Presă Vâlcea vă solicită să acceptați medierea dintre jurnaliști sau corespondenți de presă din județul nostru și reprezentanții anumitor instituții, printre care nominalizăm Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea, Ambulanța Vâlcea, Jandarmeria Vâlcea, Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, DSVSA Vâlcea,OJPC Vâlcea, Prefectura Vâlcea. Ca urmare aproblemelor de comunicare la nivelul anumitor instituții, considerăm că este necesară o astfel de întâlnire între reprezentanții mass-media și cei ai instituțiilor mai sus menționate. 

Menționăm că scopul acestei medieri este acela de a găsi soluții pentru îmbunătățirea comunicării dintre jurnaliști și purtătorii de cuvânt. 

În condițiile actuale, când publicul are acces la diverse surse de informare, scopul comunicatorilor este de a furniza informație oficială, credibilă și utilă surselor de informare în masă, pentru ca aceștia, în calitatea lor de intermediari ai comunicării dintre organizații și cetățeni, să poată asigura unul dintre drepturile fundamentale ale cetățenilor – dreptul de a fi informați cu privire la activitatea celor care îi guvernează sau îi protejează. 

Realizarea comunicării într-un mod profesionist este vitală pentru funcţionarea eficientă şi transparentă a relației instituții – mass media, în interesul publicului larg, receptor al informațiilor.

Scroll to Top