CLAUDIA PARASCHIVESCU:
Ce se intamplă acum în Gaza, îmi aduce aminte de masacrul din satul Deir Yassin din 9 aprilie 1948, când aproximativ 120 de bărbați, femei și copii au fost puși la zid și executați pentru că sătenii s-au împotrivit deportărilor impuse de trupelor militare israeliene, extremiste sau nu. Sau de masacrarea atleților israelieni la Olimpiada din Munchen din 1972, unul dintre cele mai oribile atacuri teroriste. Sau de anii celei de-a doua Intifade, când Hamas a lansat asupra Israelului peste 400 de atacuri soldate cu tot atâția morți și mii de răniți israelieni.
Poate că nu sunt cele mai portivite comparații, dar din păcate istoria ne arată că simpli oameni, indiferent de care parte a beligeranților aparțin, își pierd viața în conflicte care nu sunt ale lor. Nu au decât vina că s-au născut într-o zonă a planetei care nu a cunoscut aproape niciodată pacea și stabilitatea sau, așa cum spunea fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, în cea mai mare închisoare sub cerul liber. Oricum se va sfârși ciocnirea dintre Hamas și Israel, rămâne o întrebare ca un cuțit înfipt în inima supraviețuitorilor și rudelor victimelor: va răspunde cineva pentru miile de oameni uciși fără voia lor?
CLAUDIA POPA :
Armele nu vor aduce niciodată pacea. Asta e clar. Conflictul care este în desfășurare în Israel cu actuala grupare teroristă Hamas, dar și cu cele de dinainte, dăinuie de 100 de ani, încă de la inființarea statului Israel, care a presupus strămutarea cu forța și masacre ale populației arabe si musulmane din actualul Israel pe teritoriile palestiniene, adica Gaza și Cisiordania. Cu un astfel de aflux de oameni, atât Cisiordania cât și Gaza au devenit zone dens populate si foarte sărace.
Cum in atâta timp nicio întelegere de pace sau tratat nu au fost respectate de nicio parte, nici acum nu va fi. Cred că masacru va continua, mai ales că premierul Netanyahu a declarat că,… ceea ce face acum in Gaza, va face si cu alte grupări care amenință Israelul.
Palestina există ca stat sub o formă sau alta, recunoscut sau nu, doar că nu funcționează ca o națiune independentă pentru că este puternic ținută în frâu de Israel, de care depinde economic.
Am fost, în 2019, in Israel si Palestina. Am vazut zidurile inalte de 10 metri care înconjurau teritoriile Palestinei, cum erau ținuți inchisi, cu limitări la frontieră, dar am vazut străzile din Ierusalim și Tel Aviv, pline de arme înfiorătoare purtate de bratele tinerilor din armata israeliană. M-am simțit foarte bine si relaxată în Palestina, față de Israel. Palestinienii erau veseli, se cânta pe stradă, era o viață normală, ne-au deschis casele și ne-au invitat să degustăm bunătăți tradiționale, ceea ce în Israel nu există.
Acum, peste 200000 de palestinieni nu mai au unde să se intoarcă, nu mai au case. Gaza e distrusă, la fel israelienii ținuți ostatici.
Tot in acest timp mai avem războaie și in Ucraina și in Sudan. Iar Iranul iși arată colții către America…
LIVIU POPESCU:
Conflictul din Fasia Gaza se va încheia cel mai sigur prin demiterea premierului Israelului și printr-un nou acord ONU gen 1948.
Un lucru e cert, războiul mediatic a fost câștigat, din păcate, de Hamas, unde s-a raliat stânga progresista sub auspiciile unei crize umanitare.
De fapt retrăim diN nou mișcarea Flower Power din 1968-1970, când toate centrele universitare nord americane și tinerii americanii, sub forma mișcării hippy, au protestat violent împotriva administrației Nixon și a războiului din Vietnam.
Și azi ca și atunci, tinerii americani s-au solidarizat cu regimul comunist al lui Ho și Min, sub sintagma Make Love not War. Azi, generația studenților s-a solidarizat indirect cu regimul Hamas, o dictatură militar religioasa.
În fine, războiul mediatic fiind câștigat de Hamas, revigorand antisemitismul latent din subconștientul colectiv, nu rămâne decât ca Gaza sa primească independenta.
Dacă Gaza independenta (chiar și față de Cisiordania, de care oricum este ruptă) va continua cu terorismul și politicile sângeroase anti-Israel, atunci cu adevărat, aceasta regiune nu are niciun drept nici măcar la autonomie.
Așadar din nou, Mișcarea Flower Power 2023 a câștigat lupta.
GHEORGHE SMEOPREANU:
În 1989 am fost coautorul cărții ”Memoria nu arde”, un roman -document vândut în zece mii de exemplare având ca temă Holocaustul.
În 2016, am fost coautorul volumului ”Călătorind cu întrebarea”, lansat în Israel.
În 2021, s-a jucat piesa mea de teatru ”Maria din Mall”, având ca personaj central pe Sfânta Maria Egipteanca, a cărei revelație s-a petrecut la Ierusalim.
Spun toate acestea pentru a nu-i trece cuiva prin minte că aș fi parazitat de viermii antisemitismului. Dimpotrivă, socot că nu ai cum să nu îi respecți pe evrei și să nu susții statul lor – Israel.
Europa este clădită pe o temelie iudeo – creștină, tot ce ține de Biblie îmi este cu mult mai apropiat, chiar intim, în comparație cu ceea ce ține de Coran.
Acestea fiind spuse, mă declar îngrijorat de viitorul Israelului în urma masacrului din Fâșia Gaza și a cinismului fără precedent în contemporaneitate cu care premierul Netanyahu declară că va merge înainte ”împotriva lumii, dacă va fi necesar”.
Cum să mergi împotriva unei lumi care, în cea mai mare parte, te compătimește și te iubește ? Cum să îți imaginezi situația în care avem Israel versus întreaga omenire ?
Cine răspunde terorismului cu terorism aruncă lumea în haos.
Procedând răzbunător, Israelul își știrbește aura sfântă și riscă să capete o imagine murdară de sânge, insultându-și astfel victimele tragice ale Holocaustului.
Cine merge ”împotriva lumii” riscă să rămână în afara lumii.
