Vâlcea, ca orice județ industrializat târziu, după anii 70, a avut și un retard amplu de dezvoltare, abia în ultimele două decenii de comunism a avut o migrație și o dimensionare a orașelor (Râmnicu Vâlcea în anii 60 ai secolului trecut nu atingea pragul de 50.000 de locuitori). Așadar vorbim de o populație urbană care pune prima dată piciorul în orașe, se școlarizează și implicit se alfabetizează citadin exact pe ultimul tronson istoric al regimului. Nu vorbim de o elită universitară, ci de un contingent proletar uriaș. Zona de intelectualitate vine doar ca anexe – spitale, școli sau TESA marilor regii ale statului. Vâlcea începe ”modernizarea infrastructurii” când restul județului o finalizau. Când în restul județelor apărea a doua generație pe asfalt.
De aici trebuie pornită analiza sociologică. Cu o populație care la revoluția din 1989 mai avea încă cocoșul în balcon, rața în baie. La care se adaugă un specific destul de complicat după 1990, când la conducerea județului Vâlcea au venit doar foști lideri comuniști, fără viziune macro-economică și fără o strategie pe termen lung. Dar mari iubitori de corupție. Ce se întâmplă? Din combinația acestor doi factori nocivi rezultă ”destrucția” unui județ în următorii 20 de ani.
Mai bine de un deceniu, dacă nu chiar două așadar, Vâlcea rămâne blocată în sistem socialist economic. Marile unități economice sunt ale statului, absolut neperformante dar trăiesc într-o inerție economică, într-un proces rudimentar, moștenit de dinainte de 1989. Micile privatizări care au loc, de genul Vilmar, sunt excepții, semn că nu prezentau interes pentru elita politică a Vâlcii. Județul se trasformă într-o enclavă, în timp ce restul României se dezvolta mai mult sau mai puțin, pătrudeau treptat pe piață investitori mari, companii de producție străine, la noi, se pusese capacul, o cupolă care a închis complet granițele. Mai mult, derivat din acești coloși industriali ai statului se propagă o economie privată dar una de tip căpușă, una de succes imediat, nu de anvergură. Aici ia naștere capitalismul autohton. Dar unul sălbatic, șemecheresc, de genul ”câștigă acum cât poți, mâine poate fi mai rău!” Se confuigurează o matrice uriașă în care intră rând pe rând managerii de stat, manageriii din privat, într-o cooperare perfectă, primari, politic și presă. O masă compactă, bazată pe corupție. O economie neagră, precum un cancer uriaș care corupe tot sistemul și societatea, aia care călcase pe trotuar dar rurală în gândire.
Normal că acolo unde 50% din finanțe erau șpagă, trafic de influență, taxă de protecție, restul banilor care rămân la vedere înseamnă puțin pentru a remunera salariații. Dar salariații se bucură de un venit sigur. Chiar dacă este unul mic. Bonificațiile la negru astupă gura și asigura pacea socială. Plata la negru pentru o populație urban-rurală era ceva firesc. Că doar economia rurală pe asta se bazează. Era un atavism financiar.
Se formează feude clare distincte. Totul se degradează pe paliere, spre finele și imediat după 2000. Social, spiritual, Vâlcea devine unul dintre cele mai corupte județe ale României, sufocat de o economie neagră. Este o mediocritate care pune stăpânire înclusiv pe actul artistic, avem o inflație de scriitură prostă, ”de maeștrii, de seniori, de literați, de impostură”, presa care începuse frumos în anii 90, devine doar o interfață de spălat bani, o curea de transmisie între politic și economic (stat și privatul românesc sălbatic), rarele talente se diluează între goana dintre primării și politicieni.
Se spală bani prin orice formule. În 2010, Vâlcea este cel mai sărac județ din zona subalpină a României dar cu cei mai bogați itemi umani din economicul de stat și politic. Coloșii cu picioare de lut blochează absolut orice aer curat social și economic în județul nostru. Nici turistic nu excelăm. Stațiunile merg în virtutea unei inerții ante 90 (case de pensii și turism social, al pensionarilor care investesc doar în parizer și trei roșii). Cei care vor să trăiască bine emigrează, cei care se mulțumesc cu venituri mici dar suplimentați cu bani la negru, rămân aici.
Paradoxal, momentul de salvare vine odată cu criza economică din 2009 – 2010. Când întreg castelul de nisip se prăbușește. Și faptul că în județele vecine totuși care aveau o economie interdependentă cu a noastră pătrunde capitalismul mare. Vezi cazul Arpechim. Vâlcea cade economic între 2011 și 2012. Nu cu ajutorul justiției, ci pur și simplu, criza economică a fost trotilul care a dinamitat toată construcția asta de peste 20 de ani de corupție cronică.
Tăvălugul a dus la groapă rând pe rând mafia care nu a putut supraviețui. Cei care au rămas în picioare au trebuit încet să se adapteze. Cupola Vâlcii se fisurează și efectiv abia din 2012 – 2014, adică doar acum 10 ani, Vâlcea începe să se construiască. Dar nu de la zero. Ci de la un minus uriaș. Pentru că vorbim de o societate bolnavă, decrepită, care trebuie să se adapteze. Este foarte greu, chiar și azi când, peste 50% din clasa politică și administrativă provine din acea epoca sau a fost educată în același stil cleptocrat.
Speranțe? Sunt. În anii 2000 am locuit pentru o perioadă scurtă de timp în Sibiu. Da, în același Sibiu care azi se numără printre cele 5 județe dezvoltate ale României. Știți cum era Sibiul? Un cancer economic, departe de județul corporatist de azi. Cu un centru istoric degradat, cu o industrie a confecțiilor care însemna viața econimică, cu câțiva coloși de stat în picioare. Un oraș anost și care trăia într-o masă de corupție dar care a falimentat până în 2007. Sibiul se ridică după 2010, apare și autostrada în infrastructură și azi la 20 de ani distanță, Sibiul este acolo unde nimeni nu ar fi crezut în 2000.
Deci? Vâlcea se poate redresa. Abia suntem la punctul zero. Faptul că avem antreprenori români nu este rău, o bună parte dintre aceștia născuți în măzga corupției din primele 2 decenii dar care au înțeles că lucrurile nu mai sunt ca atunci. Vâlcea a reintrat în circuitul economic național. Cu o puternică rezistență a societății dar cine nu se adaptează va dispărea pe viitor. Rezultatele nu vor veni peste noapte, Vâlcea nu are nici măcar 10 ani de existență în noul ciclu econimic, mai avem un CET obosit și epuizat din perioada mafiei economiei românești, câtva societăți ale statului umflate de incompetență și clientelă dar acestea vor falimenta și nu e niciun pacat. Turismul a început bine să se dezvolte, atunci când vor apărea primele mari francize interanționale acesta va fi câștigat. Și când va apărea în județ prima corporație vom avea botezul economiei sănătoase. Din acel moment salariile vor avea un alt trend.
Revenim la Clubul de Presă Vâlcean, ca o referire. Tocmai din acest motiv am apărut. Mare parte aici sunt jurnaliști care au traversat apele murdare ale Vâlcii socialiste de după 1990. Care s-au adaptat, au supraviețuit și care rezistă, în ciuda a zeci de cicatrici. Ne-am adunat și acest club va deveni deschis pentru toată presa care vrea să se alăture unui proiect civic care va veghea asupra dezvoltării societății vâlcene, pe toate palierele, economie, social și administrativ. Este un club al veteranilor care va pregăti spațiul și locul geometric pentru presa de mâine. Suntem un grup al societății civile și vrem să fim motorul ei.
Liviu POPESCU
Liviu Popescu are 15 ani vechime în presa scrisa și TV. Editorialist, analist politic, fost corespondent AGERPRES, colaborator TV și la diverse publicații locale şi naționale, autor de reportaje și materiale economice.
