Există un timp în viață congruențial în care se pot face lucruri specifice și exclusive intervalului în care îți petreci existența. La 20 de ani ești apt pentru un tronson de viață. La 30 pentru altceva. Și regula se păstrează cu fiecare decadă, aducând treptei respective un upgrade de maturitate, de expertiza, de moderație, de înțelepciune și de toleranță. Pentru că, nu-i asa, nu poți urca pe Kilimanjaro dacă nu ai urcat măcar pe Capela. Nu poți valorifica experientele vietii în a obține apogeul. Nu putem da din picioare, freca lampa lui Aladin și sa cerem pământul sfânt.
De ce această introducere? Pentru a motiva într-un sens onest existența acestui site, acestui club, acestei joncțiuni, în care zece jurnaliști vâlceni, toți diferiți, toți cu o istorie în spate, toți cu propria notorietate, dar cu un substrat comun, au ales acest mod unitar de a crea un concept. Nu o castă, nu un cartel, nu un sindicat, nu o redacție de puberi exaltați sau de vraci atotcunoscători.
Un concept al cafenelei de după viață de teren. Ani întregi, zile de alergătură se încheiau prin cafenele în care cu năduf, cu patimă, cu extaz, fiecare ne povesteam sau ne descriam amarul sau reușita unei informații, a unui eveniment, eșecul unei confruntări, nesimțirea unui politician sau invers. Pentru că jurnalismul nu este o meserie deloc ușoară, este o sinteză, o fabrica mobilă care preia materia primă și o introduce într-un malaxor rațional pentru a livra cetățeanului o bună parte dintr-un eveniment. Jurnalismul nu este un slogan, un militantism de Facebook. Nu este un laudatio sau o serenada izomorfa ca un patefon stricat.
toată aceasta cafenea de sinteza a precedat ideea Clubului Vâlcean de Presă. Un catalizator în care ideile pana atunci separate sau dispersate sa aibă o cetate. O casă. O zonă de confort. În care lingua franca sa fie exact cea despre care am vorbit mai sus. A presei și a jurnalismului.
Unde ne aflăm acum?
La fundație. Se sapă șanțurile unei construcții. Ce va ieși? Evident o casă a presei vâlcene. Nu un palat, nu un templu. Niciunul dintre cei zece care am îmbrăcat salopetele, am luat mistriile, malaxorul, nisipul nu vrem sa construim palate de aur. Care sa se învârtă după soare. Vrem o casă a presei, calda, primitoare care sa redea demnitatea și sa ofere lumii exact imaginea jurnalismului si a jurnalistilor valceni.
Care nu este nici omagial, nici slogan isteric, nici minciuna, nici exagerări. Acest club de presa nu este o concurență pentru nimeni, nu aparține nimănui și nu este niciun instrument al cuiva. Este de fapt construcția pe care vrem sa o lăsăm moștenire presei. De mâine. Pentru ca presa se schimba, se dezvolta, se ramifica dar va păstra un numitor comun. „Personalul”, semnătura, particula proprie pe care nimeni nu o poate altera sau substitui. Asa cum nicio inteligenta artificiala nu ca putea sculpta, picta, compune, nu poate concura cu talentul și cu harul omului, nici presa nu va putea fi înlocuită vreodată de computer. De aceea pe om l-a creat Dumnezeu și nu o mașină. O moștenire și o chemare pentru alți tineri care doresc sa propovăduiască cuvântul scris, verbul direct, povestea zilei, firul exact al cotidianului.
în fine, Clubul de Presă al Valcii este sinteza de esență a presei vâlcene, un club deschis pentru cei care trudesc din presa și care se simt bine la o cafea și o țigară lângă unul de-al lor care transpiră ca el. Înjură ca el, iubește ca el, se enervează ca el. Doarme ca el. Se trezește ca el, simte, arde, spumegă, fierbe și se bucură că el.
Asa am pornit la drum. Cu mici gripaje, cu stângăcii firești, sunt atâtea orgolii și veterani printre noi dar cei zece fondatori au pus plansa deoparte și inginereste am pornit la drum. Este o premiera în Vâlcea dar este și provocator și boem și tenacitate și un mod de a construi ceva care sa fie al nostru.
Cine suntem? Claudia Căpățînă Stanciu, Magdalena Popescu, Letitia Lazar, Claudia Paraschivescu, Claudia Popa, Eduard Dulăcioiu, Crisu Popescu, Narcis Dăescu, Traian Guminski și Liviu Popescu.
Toti am creat o platforma în care sa ne regăsim toți și sa va oferim dumneavoastră calitate, realitate, esență Ce vom face? Dacă noi am reușit această solidaritate, atunci poate vom solidariza cetatea. Societatea.
Liviu POPESCU.
Liviu Popescu are 15 ani vechime în presa scrisa și TV. Editorialist, analist politic, fost corespondent AGERPRES, colaborator TV și la diverse publicații locale şi naționale, autor de reportaje și materiale economice.
