România eate destul de eterogenă din punct de vedere al societății care corespunde așezării geografice, evident însumând o istorie destul de variată de la zonă la zonă, una care se reflectă în modul de a gândi, modul de a trăi, nivelul de viață, zonele de confort. România are cercuri radiale, cu un puternic nucleu în zona transilvană, centrată pe trei județe Cluj, Mureș, Sibiu, județe care păstrează cadența Europei, sunt mult mai flexibile la update-urile sociale.
Unii le numesc județe progresiste, noi le definim județe de avngardă economică și socială, evident cu un complet pe această parte prin Bihor, Timiș, Arad, fiind zona cea mai deschisă, care valsează în stil liberal-social și care și în economie punctează foarte bine. Au dincoace de arcul carpatic simetrie doar în București, fiind capitala și un oraș care își menține trendul eurocentrist.
Restul României, extracarpatice are două straturi, unul ultraconservator în județele dănărene și cele din lunca Prutului și sfera conservatoare (moderată), arc subalpin sau județele care înconjoară munții în Oltenia de Nord, Muntenia și Moldova montană. În aceste două regiuni există mai multă superstiție în detrimentul rațiunii, o mai mare rezistență la nou, la arhetipul european, o societate mai degrabă supusă unor etici ipocrite și unor dogme decât facilității de adaptare la formule europene.
De aceea, misiunea de a face presă, de a conduce un ONG, de a fi promoter european în aceste două regiuni românești este foarte dificilă, pentru că o confruntare între ideile de civlizație, de corectitudine, de calitate, de autonomie rațională se ciocnesc cu avataruri pe alocuri medievale. Lipsa unor mari investitii străine, a unor joburi performere, a unui nivel de trai ridicat, dependența de factorul politic sau administrativ, face extrem de convulsivă orice încercare de a vorbi liber despre democrație, despre o istorie a lumii, despre o sociologie contemporană. Este foarte greu să predici despre civilizație într-o regiune care a ieșit din bordeie cu doar 100 de ani în urmă. Și unde gradul de analfabetism era unul uriaș până în 1948.
Să ne înțelegem, dacă pentru Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, comunismul a fost un retard social și economic, cele trei națiuni fiind smulse din siajul și concertul european, pentru România comunsimul a fost un pas înainte. Da, pentru populația rurală, analfabetă și pentru zona pauperă a Olteniei sau Moldovei, comunismul a venit cu curentul electric, asfaltul și niște fabrici, școli și blocuri. România a intrat în era industrială abia după 1950, în timp ce Europa Centrală și de Vest aveau câteva sute de ani înainte în acest domeniu. Deci pentru românii din zonele conservatoare și ultraconservatoare, comunismul a fost mană cerească. Le-a construit orașe și le-a oferit apă, toaletă și calorifer în casă. Cum poți să le spui acestor români că există ceva mai bun decât asta. Că ei îți vor spune că străinii le fură țara, nu că un sistem economic etatist a colapsat.
A fi jurnalist bruxelles-ist în Olt sau Vâlcea, în Vaslui sau în Vrancea este foarte greu. De zeci de ori mai greu decât să faci presă în Sibiu, Cluj, Oradea sau Mureș. Sună precum un ONG umanitar în Tanzania sau la boșimani. Mai întâi trebuie să aduci publicul la zona de disjuncție față de paternalismul administrație – popor, să rupi aceste legături baroniale, să promovezi zona pentru a atrage investitori străini ca salariații viitori să se rupă de modul ancestral de a gândi. Să-și cunoacă potențialul și să-și negocieze recompensa funcție de calitatea muncii și nu a obedienței sau loialității. Ceea ce este foarte greu, mai ales atunci când mâna de agenți economici din zonă este la rândul ei dependentă de feudalii locali.
Iar tu jurnalist să nu renunți la acest apostolat. Este foarte greu dar tehnlogia, fiecare rețea de apă sau de canalizare, fiecare metru de asfalt te ajută în acest proces. Pentru că zonele respective, devenind mult mai accesibile pentru investitii, sunt șanse ca aici să ajungă chiar și mari concerne care să educe în timp societatea – job, salarii decente, performanță, echitate și bună stare. Spațiul vizual crește ca unghi cu fiecare euro în plus la salariu și care atrage un neuron în plus. . Și atunci baronul local, nu mai devine un personaj mitologic. Autostrada care se apropie de Vâlcea, cu fiecare kilometru este un cui care se înfige în sicriul acestui retard social și economic al zonei. Într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat vor cădea ”stăpânii”și statul va depinde el de mase. Nu masele de stat.
Eu nu voi abandona această misie. De a aduce Europa în esența ei – normalitate, profesionalism, civilizație, principii, etică, în zona în care fac presă. Chiar dacă de multe ori am impresia că strig în deșert. Dar oazele sunt mult mai dese decât acum 10 – 15 ani, când Vâlcea era încă un județ aflat în Republica Socialistă România Târzie.
Liviu POPESCU
Liviu Popescu are 15 ani vechime în presa scrisa și TV. Editorialist, analist politic, fost corespondent AGERPRES, colaborator TV și la diverse publicații locale şi naționale, autor de reportaje și materiale economice.
