Atenție, presa e părtașă la nașterea baronilor și conților de rit nou, din România

Evul Mediu a fost acea perioadă a istoriei umanității în care nobilimea și preoțimea erau categoriile de lux ale societății, în timp ce restul claselor – țăranii liberi sau antreprenorii erau cetățeni de categoria a II-a, chiar dacă ei produceau banii. Duci, conți, baroni erau titlurile nobiliare ale celor care stăpâneau orașe și sate, pământuri și păduri. Cu raport de vasalitate, ducele era cel mai înalt în rang, după rege (de regulă prinții aveau rang ducal), toți aceștia făcea partea din proto-statul modern, trăiau din stipendii, din biruri, acele forme primitive de impozit pe care le plăteau celelalte clase, sub motivația că acești nobili (la bază cavaleri) le asigurau protecția. În concluzie aceste dregătorii medievale dacă forțăm comparația cu statul de azi, erau fucții similare cu guvernator, președinte de județ și primar, în ordinea rangurilor.

Așadar statul medieval oferea înâîetate nobilimii în detrimentul celor care munceau efectiv și asta se întâmplă din veacul al V-lea până spre veacul al XV-lea. Evul Mediu este definit exact prin acest raport între nobil și antreprenor. Primul este demnitar, are sânge albastru și trăiește din taxarea muncii antreprenorilor și țăranilor liberi. Nobilul are o curte, metrese, valeți, bufoni, căntăreți, poeți, toți plătiți de nobil, din taxele celor care produc banii. Odată cu emnaciparea socială, cu apariția unei populații orășenești cu simț civic, se întâmplă Renașterea sau Transformarea societății, o rocadă masivă, când antreprenoriatul burghez de acum are conștiință de sine și decide că el este de fapt categoria principală a cetății/societății. Asta se face prin revoluție, pentru că nobilii nu acceptă așa ușor să cedeze puterea absolută, cad capete regale și în Anglia și în Franța și se încheie în secolele XV-XVII, Evul Mediu în Occident, apărând parlamentele și societățile liberale, în care nobilii au rol decorativ, ușor intrând în umbră, în locul lor, noi dinastii financiare și industriale se nasc din vechea pătură a celor care muncesc.

În principatele noastre românești, boierul era omologul nobilului apusean iar acest boier rezistă până spre final de secol XIX, început de secol XX.

Revenind la prezent, în România se naște o nouă aristocrație ”medievală” în acești ultimi 30 de ani, baronii și conții de stil nou sunt primari și președinți de Consilii Județeane. Cu preponderență în zonele sărace ale țării, unde nobilul din administrația publică este Tatăl, Părintele, Protectorul fecundei și precum strămoșii lui medievali trăiește tot din taxe, biruri care se numesc bani publici. Baronizarea se formează treptat atunci când în zonele sărace, nobilul face un drum, face un pod, un parc, lucruri normale dar raritatea cu care se întâmplă în aceste zone îi determină pe supuși să-l venereze. Se naște o curte nobiliară, sinecuri, supuși care sunt potriviți în funcții, evident contracost, dregătorii, deși sunt oligogfreni, retardați dar primesc astfel de titluri. Pe lângă contele sau baronul regiunii. Mici trepăduși funcționari, Marchizuleți, baronași, viconței de directori, prefecți, inspectorași….

”Curtenii” de stil nou încep să-l laude pe demnitar, acele pupături în dos, apar cântăreții de curte, poeții, barzii care fac ode și omagii, evident contracost. Și baronul crește, se înalță ca un arbore din Avatar, un arbore protector. Deși, așa cum spus, lucrurile pe care le face sunt firești, sunt normale, că doar e plătit de mase, din taxe și impozite. Dar mai contează? Acest baron de câte ori iese, mereu ceilalți curteni trebuie să-i pomenească numele alături de un epitet, un adjectiv, o augumentație. Baronul crește, capătă imunitate, i se pare că de neatins, el știe să fie vasal contelui sau chiar ducelului sau regelului de la centru, unde aduce ofrande financiare, în mod regulat.

Cu cât domeniul este mai sărac, cu atât oamenii sunt mai proști dar șleahta de loiaiștii este mai mare. Odele sunt și mai puternice, mai cu rezonanță. Dacă feuda se dezvoltă, cetățenii obțin venituri mai bune și încep să gândească și să pornească o revoluție burgheză de stil nou. Cea mai mare nenorocire este presa în aceste feude. O presa oamgială, plină de barzi, poeți, cântâreți, unde curtea și nobilul au mereu prima pagină. Această presă contribuie din plin la medievalizarea societății în care trăiesc.

Din fericire, lumea evoluează ca și în secolele precedente, chiar dacă au fost decapitați regi, ghilotinați nobili pe bandă rulantă, în Europa, dregătorii feudali au dispărut, odată cu evoluția economică și socială a societății.

Iar obligatoriu, aproape axiomatic pentru presă. Nu trebuie să modelăm baroni, nu trebuie să încurajăm conții sau baronii moderni și trebuie stopat din fașă, începutul oricârei forme de baronizare.

Liviu POPESCU

Liviu Popescu are 15 ani vechime în presa scrisa și TV. Editorialist, analist politic, fost corespondent AGERPRES, colaborator TV și la diverse publicații locale şi naționale, autor de reportaje și materiale economice. 

Scroll to Top