Revoluția din 1989 nu mai este niciun secret, a fost una de natură sovietică și o revoluție a foamei, a penuriei, finalul unei politici de austeritate în care viața românilor era exclusiv pe cartelă. Viața culinară, viața energetică, viața socială. Starea de nemulțumire umpluse atmosfera de vapori de benzină și era nevoie de o scânteie premeditată pentru a arunca țara în haosul revooluționar. Asta a fost episodul Tokes de la Timișoara iar apoi evenimentele s-au succedat pe prinicipiul dominoului, culminând cu un asasinatul politic al cuplului Ceaușescu, mai degrabă pentru a legitimia puterea pro-sovietică a FSN și a lui Ion Iliescu, decât pentru a face un act de justiție.
Vorbim de un popor complet dezinformat, un popor din cavernă care habar nu avea ce înseamnă ideea de democrație, de anticomunism. Un popor care voia mâncare și emisiuni la televizor. Nu mai mult. România așa cum am mai spus nu avea un exercițiu civic precum în celelalte state fost comuniste, central europene. Așadar Revoluția salamului a învins, Ion Iliescu, omul Moscovei a fost impus ca emanat al revoluției și a început în România, construirea socialismului cu față umană (perestroika). Adică să nu se schimbe nimic în esență dar să se dea poporului portocale, pâine și salarii mărite. Păstrând intact statul socialist în economie.
O lună a durat starea de confuzie, în care foștii colaboratori ai regimului au dispărut de frică, de teama unei răzbunări. A fost o lună de vid ideologic, o lună însă în care a fost ostorită foamea românilor de salam. FSN deja se impusese ca un partid bun, cu un președinte generos care stopase politica de austeritate. Aveam filme la televizor, meciuri și desene animate pentru copii.
Când foștii colaboratori ai regimului au realizat că nu a fost o revoluție de sistem ci doar una de formă, treptat au ieșit de sub pat ușurați și pe rând au fost reintegrați în noua putere politică. Clasa muncitoare era de partea frontului. Frontul le dăduse carne, lapte, pâine și parizer. Ciocolată și filme la televizor.
O mână de oameni, sub 20% care voiau schimbarea de sistem și care au aplaudat reînființarea partidelor istorice au fost imediat puși la zid, văzuți ca oameni răi, haimanele, tradători. Dintre aceia care preferă îmbuibații din străinătate, dintr aceia care nu au mâncat salam cu soia. Personalități care însemnaseră enorm pentru istoria României, cum era Corneliul Coposu, Ion Rațiu, Sergiu Cunescu, Radu Cîmpeanu au devenit simbolul urii.
Așa apare prima mineriadă. Atunci când FSN vrea să candideze la alegeri și anunță asta. Bucureștenii ies în stradă, acea mână de tineri care doreau occidentalizarea României și care au simțit că vechiul regim comunist treptat revine la putere, au manifestat împotriva lui Ion Iliescu și a lui Petre Roman. Se întâmpla la finalul lunii ianuarie. A doua zi, vin minerii, muncitorii de la fabricile socialiste, oamenii mulțumiți cu salamul lui Iliescu ies în stradă. Se strigă ”Moarte intelectualilor! Moarte lui Coposu! Jos PNT-cd, Rațiu și Cîmpeanu afară din țară”. FSN-ul lui Ion Iliescu și simpatizanții săi erau cum este AUR-ul din prezent, o formațiune naționalistă, xenofobă, neocomunistă, antioccidentală. Minerii distrug sediile partidelor istorice, Coposu este salvat totuși de premierul Petre Roman, de a nu fi linșat de ortaci și de muncitorii de la IMGB. Singura televiziune din România, cea de stat, prezenta imagini cu tinerii ”drogați, nespălați cu plete și ochelari” care doreau să destabilizeze ordinea de drept a statului. Ușor România devenea un stat autocratic, de tip sovietic, un regim semidictatorial, în care protestatarii erau arestați. Mineriada se încheia după 2 zile, pe 29 ianuarie și FSN face un compromis, la cerearea instituțiilor europene care monitorizau totuși viața social politică din România. Se formează prima formulă parlamentară. La cererea instituțiilor europene, cum am precizat: CPUN. Un parlament în care FSN deține 50% iar restul de 50% societate civilă și partide istorice. Un parlament care să pregătească alegerile din 20 mai. ”Societate civilă e atât de pestrițată (episoadele cu Mircea Dinescu, un bufon politic rămân memorabile)
De fapt aceste prime manifestări anti -FSN din București, Cluj, Timioara din ianuarie și februarie 1990 sunt începutul celei de a doua revoluții. Cea anticomunistă care însă va fi înfrântă tot de mineri, în iunie 1990, la a treia mineriadă. Să ne lămurim, toate magazinele din Valea Jiului au fost bine aprovizionate încă din zorii anului 1990. Minerii care avea salarii bune găseau cam de toate în Petroșani, Petrila, etc. A fost prima categorie de muncitori privilegiată și implicit cumpărată. La fel și cantinele sau magazinele de la Galați sau de pe paltformele industriale Progresul, Republica, IMGB. Foarte bine psihologic gândit momentul, pentru anul convulsiv 1990.
În februarie avem a doua mineriadă, după a a doua manifestație anti-FSN din București, o manifestație anticomunistă, anti-Iliescu. Studenții și categoriile socio profesionale educate se treziseră și doreau ca România se se îndrepte spre Occident. Drepturile omului, economie capitalistă, televiziuni private iar studenții solicită elimimarea repartițiilor la finalul studiilor. Se strigă chiar ”Miting FSN în București nu mai e!”. Minerii readuc din nou ordinea iar România alunecă încontinuare pe făgașul Belarus sau Rusia lui Putin de azi. Simulacru de democrație cu tot felul de partide artificiale (liber schimbiști, Republican etc), propagandă prin singura televiziune de stat. Partea proastă este că Occidentul realizează că România devine ușor o gubernie sovietică. Și simpatia din decembrie pentru națiune română se pierde, mai ales după ce Regele Mihai este interzis în România, fugărit de pe autostradă, gonit de la aeroport plus minerii care se substituie forțelor de ordine.
Momentul 21 martie 1990 de la Târgu Mureș este unul abisal și care la mustață previne un război civil interetnic, care putea să însemne primul război civil balcanic, înaintea celor din Iugoslavia.. Mulți spun că a fost motivul pentru care a fost reînființat SRI, că a fost o manipulare și o gardă lăsată jos de către fosta securitate, abandonată de regimul sovietic al lui Iliescu, pentru a fi luată în considerare. Împortant este că acest eveniment a fost închis dar pe acest fond au apărut în România partidelor extremiste PUNR, PRM, Vatra Românească și chiar și FSN a avut o importantă componentă iredentistă. Partide care prin această ideologie antimaghiară au dominat scena politică până la finele anilor 2000.
Adevarata revoluție anticomunistă din România începe așadar în 22 aprilie 1990, în București, în Piața Universiății, având ca factor declanșator Punctul 8 al proclamației de la Timișoara, un punct 8 care cerea nici mai mult nici mai puțin ca toți cei care au făcut parte din activul de cadre (demnitarii PCR) și din fosta securitate (ofițeri sau colaboratori) nu au voie să candideze la alegerile din 20 mai 1990. Azi, pare atât de firească și simplă această solicitare, de bun simț pentru un stat care dorește să intre în sfera Occidentală. Atunci a fost o catastrofă pentru că ar fi blocat accesul în politică a 90% din activul FSN, inclusiv liderului acestuia, Ion Iliescu. Ca o paranteză, FSN s-a născut pe 22-23 decembrie 1990, inițial cu mână de oameni care făcuseră dizidență mai mult sau mai puțină regimului Ceaușescu și cu mână de protestatari. Dar în doar trei săptămâni, dizidenții au părăsit pe rând această formațiune, când au văzut că foștii comuniști sunt aduși pe listele frontului. Astfel încât în aprilie 1990, FSN era format din 90% cadre comuniste din rândurile 3 și 4 care fuseseră marginalizate până în 1990 sau din oportuniști care spărseseră în 22 decembrie 1990 județenele de partid și reușiseră să profite de vidul de putere după ce prim secretarii PCR o tuliseră. FSN era așadar un PCR reloaded, nationalist, socialist, antioccidental, iredentist și cu accente puternice xenofobe iar economic adeptul menținerii controlului statului în activele industriale ale țării.
Așadar pe 22 aprilie, fix la 4 luni distanță, începe a doua revoluție din România, de data asta, cea anticomunistă.. Va Urma
Liviu POPESCU
